Croaziera noastra in Caraibe

Duminica, 15 ianuarie 2006

Ne trezim dis-de-dimineata (adica pe la 6 jumate) ca sa terminam de impachetat, pe Lisa o trezim pe la 7 si un pic sa manance ceva, apoi la 8 fara un sfert taxiul e la usa. Nu ma prea pot intelege cu tipul, e foarte ocupat sa discute ceva la telefon intr-o limba sud-asiatica. Da din cap la ce-i spun eu si isi vede de conversatie. Autostrada e libera din fericire si ajungem fara incidente la aeroport pe la 8 si cateva minute. Timp destul sa ne vedem de imbarcare. Totul decurge fara nici o problema, bagajul cel mare e mai usor cu jumate de kilogram decat limita admisibila. Tandalim prin aeroport si nu ne agitam prea mult, eu beau o cafea, Dana isi ia un ceai, Lisa primeste ceva usor de gustat si ne vedem de asteptare. La ora indicata culoarul se deschide si suntem poftiti in avion de un echipaj zambitor de oameni care au nimerit la lucru in schimbul de duminica. Ne continuam asteptarea in avion si cand toata lumea incepe sa-si piarda rabdarea (mai ales Lisa, care e curioasa ce fel de calatorie cu vaporul e porcaria asta de asteptat intr-un avion in care instalatia de incalzire nu merge si aerul e marginal mai cald decat cel de afara), capitanul ne anunta ca unul din incarcatoarele de bagaje a lovit fuzelajul avionului si l-a indoit, iar personalul de intretinere are nevoie de cateva minute ca sa decida daca aparatul poate sa zboare. Bineinteles ca dupa ce cele “cateva” minute s-au scurs ni se spune sa ne luam harnasamentele si sa ne mutam fundul in terminal ca poate gasesc alt avion pentru noi. In terminal nu se mai intampla nimic special, avionul de schimb e gata catre ora 12 asa ca plecam bine-mersi cu o intarziere de 2 ore jumate. Zborul e destul de enervant, nestiind ce se va intampla la destinatie. Orlando e la vreo 80 km de tarm, asa ca daca aia de la compania de croaziere se tin de cuvant nu prea avem sanse sa ajungem la vapor inainte ca ei sa ridice ancora. In Orlando in aeroport insa ne asteapta doua angajate foarte relaxate care ne lamuresc ca dupa ce ne luam bagajele ne vor conduce la autocar si de acolo direct la vapor. Bagajele apar nici prea repede nici prea tarziu, asa ca nu dupa multa vreme tot grupul de amatori de croaziere din Toronto e manat inspre autocarul Royal Caribbean. Vremea in Orlando nu e chiar cum ne-am fi asteptat, e probabil cea mai rece zi a anului si din conversatia lor americana deduc ca ar fi cam 10 grade Celsius (50 Fahrenheit). Cica peste noapte fusese -1 Celsius. Oricum temperatura din autocar e placuta, instalatia de climatizare functioneaza mult mai bine decat cea din primul avion ce l-am incercat in dimineata respectiva. Ajungem la doc pe la 5 fara 20, in 10 minute suntem verificati si imbarcati, nu mai trebuie decat sa ne gasim cabina. Pe vapor e o vanzoleala destul de deconcertanta, plin de lume de toate varstele cu veste de salvare portocalii in jurul gatului si nimeni nu se oboseste cu scarile asa ca stam si noi in rand cu toata lumea la liftul de la etajul 4 ca sa ajungem la 7. De fapt suntem asa de buimaci incat nici nu-mi dau seama pe unde ar fi scarile. Daca nu stii locurile, e aproape imposibil sa ghicesti unde-s scarile dac astepti la lift. Ma mir un pic de tinuta standard dar nu am timp de intrebari si ma inghesui in lift cu fetele si cu pasagerii pregatiti de salvare. Desigur ca noi am urcat prin partea de la pupa, asa ca odata ajunsi la etajul 7 trecem spre jumatea din fata a vaporului (unde e si camera noastra) printr-un culoar interminabil care aminteste de un hotel inghesuit. Odata ajunsi in  camera ne punem bagajele de mana pe unde apucam si incepem sa inspectam. Pe balcon e fain, da’ e rece ca dracu’, suntem inca tot in Florida si vremea e la fel ca in Orlando.

Bagajele mari inca nu ne-au ajuns, suntem asigurati de camerista ca in curand vor ajunge, nu trebuie sa ne batem noi capul. Neavand cu ce sa ne schimbam nu avem prea multe de facut, asa ca citesc pamfletul lasat pe masuta care iti da indicatii despre “prima zi la bord”. Exact ceea ce aveam noi nevoie. Ies pe balcon sa vad cum vaporul companiei Disney iese incet pe canal inspre est. E 5 si 5 dupa-amiaza, nu simtim nici o miscare dar iesind pe balcon e usor sa constati ca instalatiile de la Cape Canaveral (vizibile cu ochiul liber dar foarte interesante de uitat cu binoclul la ele) incep sa se miste in spate. Pot exista numai 2 explicatii: fie continentul a intrat intr-o deriva accelerata, fie noi ne-am desprins de doc si plutim inspre ocean. A doua pare mai plauzibila. In continuare nu se simte nici o miscare asa ca trebuie sa ma bazez numai pe logica si pe ceea ce vad ca sa ajung la concluzie: am pornit pe ocean! Ne mai uitam in stanga si-n dreapta prin camera, ne spalam pe maini si pe fata, inca nu avem bagajele mari ca sa ne schimbam asa ca mergem la ora 6 la cina asa cum am venit direct din Toronto. Suntem intampinati in fata restaurantului de o coada respectabila, usile sunt ferecate si nu se vede nimic inauntru. Pe la 6 si 5 minute se deschid usile si suntem intampinati in prag de o ceata de chelneri care se uita atenti la cardurile noastre de identificare (fiecare pasager de pe vapor are asa ceva, e din plastic si arata ca o carte de credit, indica numele si camera precum si locul de asezare la masa pentru cina). Imediat ce suntem luati in colimator, la un semn, chelnerul nostru Amardeep vine si se recomanda si ne conduce la o masa cu 13 scaune. Lisa se posteaza in capul mesei fara nici o jena si noi ne punem la stanga ei astfel incat sa putem vedea spre centrul salii de mese. Totul e stralucitor, foarte curat, luminat (afara e intuneric deja la ora 6 seara), maret, aranjat, o placere. Peste cateva minute la masa noastra apar inca 3 grupuri, o doamna din Pittsburg cu fetita ei adoptata care e chiar de varsta Lisei, 2 familii de coreeni mai in varsta care locuiesc in Toronto si calatoresc impreuna si o familie de englezi din Montreal, poate un pic mai in varsta ca noi care au un baiat de vreo 9-10 ani si o fetita roscata si rotunjoara tot de varsta Lisei. Din nefericire coreenii s-au asezat chiar in mijlocul mesei fata-n fata asa ca cei din Montreal sunt la celalalt capat al mesei si conversatia nu prea exista intre capatul nostru si al lor. Cu ocazia asta am aflat si ce a fost cu oamenii pregatiti de evacuare cand ne-am imbarcat noi, cica la ora 4 si 15 minute dupa-amiaza s-a executat un exercitiu de alarma care e obligatoriu. Si zonele de adunare sunt situate la etajele 4 si 5, unde sunt si barcile de salvare. Bine ca nu a trebuit sa participam si noi la asta, deci e ceva bun si in a ajunge pe vapor cu ultimul grup chiar daca e taman inainte de ridicarea ancorei. Chelnerul nostru principal vine si ni-l introduce si pe Francis, ajutorul lui, alt indian venit direct din Africa de Sud si se intereseaza ce am vrea sa bem si sa mancam. Totul este “a la carte”, dar poti sa-ti alegi din meniu cate portii vrei. Mancarea de pe vapor e inclusa in pretul deja platit. Inainte sa primim primul fel de mancare vine si “seful de sectie” (head waiter = chelner sef), un fel de supraveghetor care are in grije mai multe perechi de chelneri si ajutoare. Tipul se cheama Tolga si e din Turcia. Totul e tip-top, mancarea e foarte faina si frumos aranjata, pana una-alta recomdarile ce le-am citit pe Internet despre vaporul asta (Mariner of the Seas) sunt complet indreptatite. Portiile de mancare sunt rezonabile, cand ne ridicam de la masa de seara ne simtim foarte bine, nu avem burtile pline incat sa plezneasca dar nici nu ne e foame. Nu ca ar conta, pe vapor ai unde sa faci rost de ceva mancare 24 de ore pe zi, asa ca asta va fi ultima noastra grije pentru urmatoarele 7 zile. Nu mai tin minte prea multe amanunte din seara respectiva, nu cred ca am facut nimic special decat am mers pana sus la etajul 12 pe puntea deschisa da’ ne-am evaporat repede de acolo ca era un frig si batea vantul de nu se putea sta. Nu prea arata a croaziera caraibeana insa la ora asta nu ne mai prea pasa, ne intereseaza mai mult patul si cum dormim.

Camera e foarte cocheta, buda e un pic inghesuita (de fapt cabina de dus e stramta, nu buda in sine), balconul e foarte fain dar nu se poate sta pe el in conditiile amintite mai sus. Cat timp am fost noi la masa, camerista noastra Shermie (o filipineza ce pare foarte tanara si foarte atenta si draguta) ne-a pregatit camera pentru culcare, ciocolatele pe perna, desfacut cuvertura, aranjat patul suspendat care e chiar deasupra patului nostru, si intre timp ne-au venit si bagajele mari (2 bucati) cu restul de haine si accesorii. Ne despachetam, o invatam pe Lisa cum e cu patul suspendat si ce sa faca ca sa nu cada de acolo si apoi ne culcam. Cina a durat aproape 2 ore, asa ca ne culcam pe la 9-9 jumate seara.

Luni, 16 ianuarie 2006

Ma trezesc pe la 6 dimineata, ma strecor din camera pe intuneric si incep sa patrulez vaporul. Noi stam la etajul 7, masa am servit-o la etajul 5 acolo unde e si promenada cu magazinele si barurile, asa ca ma indrept inspre puntile de sus. La etajul nostu e biblioteca, la etajul 8 e sala de Internet, etc. Ma duc repede la etajul 11 unde sunt piscinele, gasesc un snack bar deschis unde au gustari, cafea si ceai pentru cei care nu dorm la ora aia, iau o banana si un ceai si apoi merg sa ma plimb in aer liber. Vaporul merge drept inainte cu vreo 36 km/ora (20 noduri) asa ca e un vant destul de puternic la etajul 12 pe pista de alergare (in aer liber). Noroc ca am fost inspirat si mi-am luat pe spate jacheta mea impermeabila, asa ca sunt destul de confortabil. Ma plimb si ma uit in jur, ma uit in jos la mare, in departare la continent, inspre ocean, ma simt excelent. E superb si deja sunt din ce in ce mai convins ca am facut o alegere buna cu privire la vacanta. E liniste si se aud numai valurile improscate de chila vaporului. Totul e impresionant, pe jos e inca umed de cum au spalat puntile cei de la intretinere in timpul noptii, totul pare pregatit pentru o prima zi de vacanta in Atlantic. Pe la 8 dimineata imi pierd rabdarea si merg in camera la fete, in sfarsit toata lumea se trezeste si suntem gata de masa. Mergem in acelasi resaturant in care am luat si cina, inca nu ne-am dezmeticit despre celelalte optiuni care le avem la indemana. Perdem cu ocazia asta la masa de dimineata aproape o ora jumate, dupa care o ducem pe Lisa la locul de activitati pentru mici. Acolo sunt doua ingrijitoare pentru fiecare grup de copii, iar grupurile sunt pe varste. Lisa e in grupul 6-8 ani, ceea ce e numai bine. E incantata cand isi vede acolo prietena si uita de noi cam in 2 secunde jumate. Nici nu apucam sa-i spunem ca venim sa o luam pentru pranz ca ea deja e ocupata. Ne plimbam pe barca, inca e prea rece vremea pentru piscina asa ca mergem la o cada cu jeturi in zona rezervata numai pentru adulti. Mai stam pe acolo cat mai stam, desi e soare e destul de rece inca, probabil in jur de 20 de grade Celsius. In cada cu jeturi e bine, apa e fierbine si nu-ti prea vine sa iesi. Catre ora pranzului ne adunam de acolo si mergem sa o culegem si pe Lisa. Mergem in camera, ne dusuim si ne schimbam si apoi mergem la pranz, la restaurantul de la etajul 11. Acolo totul e in stil liber, mancarea e aliniata pe tejghele care o mentin calda si fiecare-si ia cat vrea. Chelnerii se plimba printre mese sa vada daca ai vreo nevoie speciala si sa aduca apa, suc de mere sau limonada daca ai nevoie. Totul e foarte relaxat, vremea se face tot mai frumoasa de la o ora la alta. Nu mai tin minte ce altceva am facut in timpul zilei, probabil ca numai am trandavit pana catre ora cinei. Seara de luni e prima seara in tinuta de gala, ne-am apucat sa ne imbracam putin dupa ora 5 si pe la 6 eram gata pregatiti.

Am mers la masa, chelnerii au cantat si au dansat pentru noi, calitatea mancarii a fost la fel de buna ca si in prima zi, iar serviciul a continuat sa fie impecabil. Meniul continea o sectiune care era la fel pentru toata saptamana, precum si o sectiune ce era diferita de la o zi la alta. Vinul costa extra (intre 6-8 dolari americani paharul) dar restul era totul inclus (oricate feluri de mancare, oricate feluri de desert, cafea, ceai, suc la masa, etc.). Dupa cina am mers din nou la plimbare prin vapor, pe promenada interioara de la etajul 5 a avut loc discursul comandantului Gerry (norvegian) unde am aflat cati suntem pe vapor (pasageri), cati sunt din ce tari (peste 2000 din SUA, vreo 250 din Canada, peste 100 din Anglia si am aflat ca sunt si 2 din Romania, dar nu i-am intalnit).

In schimb, in seara asta am inceput sa intalnim romanii din echipaj, cand ne-a acostat o tanti cu o tava de sampanie pentru ca ne-a auzit vorbind romaneste. Am aflat ca erau undeva intre 50 si 80 de romani la bord asa ca stiam ca sansele sa mai vedem si altii erau destul de substantiale, mai ales ca majoritatea sunt direct implicati in serviciile pentru pasageri, nu in serviciile tehnice. A fost o seara placuta, am mers la culcare placut impresionati. Astazi am simtit un pic cum se misca vaporul pe apa, dar totul a fost foarte lin, nimic care sa te dezechilibreze sau sa-ti stropeasca cu bautura din pahar. Dana zice ca o deranjeaza un pic, Lisa a mentionat ca e ametita dar eu nu am simtit nimic. Desigur cand nu vorbeam despre asta si Dana era tot in regula si Lisa nu avea nici o problema, asa ca nu am discutat, am mers direct la culcare.

Marti, 17 ianuarie 2006

    Iarasi m-am trezit devreme, am mers singur sus pe puntea deschisa, dar de data asta fara jacheta. In zare se vede insula Hispanola (Republica Dominicana si Haiti sunt tarile de pe ea) si ne apropiem vertiginos. Noi vom opri pe partea cu Haiti, sunt curios sa vad ce si cum. Merg pe puntea 11 unde este un loc de unde te poti uita pe puntea 10 sa vezi cabina de comnada, timona, aparatura, etc. Nu e nici un membru din echipaj pe acolo inca (cel putin nu e vizibil, poate s-a dus numai pana la buda), iar noi ne apropiem cu spor de locul de acostare. Pana la urma vine cineva, un ofiter (nu capitanul) si vaporul se apropie de un golfulet unde manevreaza putin si se opreste lin.

Dupa ce am ancorat, merg si eu inapoi in camera si trezesc fetele. Nu mai pierdem vremea cu mic dejun in restaurantul principal, in schimb mergem la etajul 11 din nou unde e un bufet deschis cu o selectie destul de buna de fructe proaspete si chestii specifice pentru micul dejun nord-american (omlete, pancakes, paine prajita, sunca prajita, carnaciori, cereale, lapte, gogosi si prajiturele), precum si alte chestii nu la fel de specifice dar foarte gustoase (somon afumat, branzeturi, rosii). Halim bine si ne indreptam spre iesirea din vaport. Nefiind ancorati intr-un port, nu putem iesi de pe vapor direct pe tarm ci trebuie sa trecem din vapor pe un vaporas care ne va duce la mal. In engleza operatiunea se cheama “tendering”, in romaneste cred ca se foloseste termenul de transbordare. Vaporasele care indeplinesc serviciul asta sunt in numar de 3, botezate “Santa Maria”, “Nina” si “Pinta” (Hispanola e prima insula pe care a debarcat Cristofor Columb in drumul sau spre “Indii”). Ajungem la tarm, acolo nu sunt prea multe chestii. Zona este proprietate privata a companiei Royal Caribbean si deoarce situatia din Haiti nu e foarte roza, s-au hotarat (si probabil ca bine au facut) sa imprejmuiasca toata proprietatea cu un gard continuu de sarma si perimetrul e patrulat de oameni inarmati. Singurii localnici care au acces pe proprietate sunt cei angajati pentru servicii precum si micii comercianti locali care aduc obiecte artizanale.

Nu sunt multe chestii de facut. La inceput ne aciuim pe 2 scaune langa un loc de joaca cu stropitori unde o bagam pe Lisa ca sa se agite un pic, apoi gasim un loc la umbra si facem rost de 2 sezlonguri, pe care ne intindem. Suntem unsi cu solutie parasolara destul de puternica asa ca nu suntem ingrijorati de arsuri, da’ totusi la soare nu e foarte usor de suportat asa ca cel mai bine de stat tot la umbra e. Dana si Lisa merg sa cerceteze intrarea in apa iar eu patrulez un pic sa studiez piata locala de artizanat. Pranzul se serveste direct pe plaje, au coborat de pe vapor provizii si au organizat un gratar mare intr-un pavilion, toata lumea merge la coada cu farfuria si ne luam diverse chestii. Fiind asa de cald nu prea avem pofta de mancare, gustam cate ceva (un picior de pui, un carnat prajit, ceva fructe si o bucata de prajitura cu miere) dar nu ne infundam.

Mai stam ce mai stam la plaja, apoi pornesc cu Lisa intr-o plimbare ca sa exploram ce mai e pe acolo. Ajungem pana la un promontoriu de coral botezat “stanca dragonului” unde vedem (de fapt mai degraba auzim) o chestie foarte interesanta: cand valurile lovesc intr-un anume punct, o coloana de aer e impinsa printr-o gaura naturala in stanca de coral si iese de acolo cu putere incat se aude ca un pufait de monstru (de unde banuiesc ca i se trage si numele). Terminam cu vazutul stancilor, mai vedem si niste crabi plimbandu-se pe pietre, facem 2-3 poze si apoi ne intoarcem sa o luam pe Dana ca sa mergem pe vapor. Deja mai multa lume s-a gandit la fel asa ca asteptam la o coada destul de lunga ca sa prindem locuri pe unul din vaporase. Totul merge destul de repede, mai am timp sa mai fac niste poze cu vaporul, si apoi ne inapoiem.

Odata ajunsi pe vapor ne ducem in camera si apoi catre ora 5 mergem sus pe puntea 11 ca sa vedem cum pleaca. Nu e nimic spectaculos, totul e foarte incet si aproape pe nesimtite. Vaporul de fapt nu e ancorat cu ancorele proprii ci e legat cu niste odgoane grozave de niste geamanduri uriase situate in fata si in spatele vaporului. Niste angajati localnici dezleaga “sforile” respective si apoi vaporul incepe o deriva controlata ca sa se departeze de tarm. Dupa ce ia ceva distanta, incepe sa bage viteza si se indreapta inspre Jamaica. Se intuneca pe la 6 jumate, in timp ce noi luam masa. Terminam de mancat si o trimitem pe Lisa la activitatile de copii si noi mergem la plimbare prin vapor. Pana la urma ajungem intr-o cafenea (sau bar?) unde vine un tip cu o chitara si canta tot felul de melodii mai mult sau mai putin cunoscute. Pe Lisa o luam pe la ora 10 si mergem la culcare.

Miercuri, 18 ianuarie 2006

Ma trezesc putin inainte 7, merg sa-mi "culeg" ceaiul si fructele de dimineata la etajul 11, si acolo vad ca ne indreptam vertiginos inspre tarm. Pana sa halesc ce-am luat deja am si acostat si vaporul e legat de cheu. Merg in camera si trezesc trupa, mergem sa mancam micul dejun si sa ne pregatim de plecare. Pentru Jamaica nu am avut curajul sa mergem pe cont propriu asa ca am platit pentru un tur cu ghid ca sa mergem la o cascada si la o laguna cu delfini si apoi sa mergem in oras sa facem niste cumparaturi.

Ajungem pe tarm (localitatea Ocho Rios) ceva inainte de ora 10, acolo suntem preluati de o tanti localnica mare de tot care e foarte relaxata. Ne dirijeaza spre masina, eu nu stiu exact cum stau lucrurile pe acolo asa ca, timid, o intreb daca si noi trebuie sa mergem desi turul nostru cica ar incepe numai la 10:15. Ea nu are timp de discutii asa ca-mi raspunde sec: "Ya, man" ceea ce inseamna ceva de genul "Da, ba". Ne conformam si mergem in microbuzul indicat. Soferul mai asteapta putin sa mai vina musterii si apoi o ia din loc si incepe sa ne explice ce si cum. De fapt turul organizat e o flotila de microbuze toate marcate la fel care merg toata ziua pe un traseu bine stabilit si au 4statii de oprire: la parcul cascadei, la laguna cu delfini, la "centrul comercia" si inapoi la cheu. Cata vreme ai la incheietura mainii banderola care dovedeste ca esti in turul respectiv, la oricare din opriri te poti urca in masina si cobori unde vrei.

Primul lucru mergem la cascada, unde e de fapt un fel de parc in jurul unei cascade cu o diferenta de nivel de aproape 200 m. De fapt nu e o cascada propriu-zisa ci un sir de cataracte si cascade si repezisuri care coboara din dealurile vecine pana la varsarea in Marea Caraibilor. Oferta traznet a locului respectiv e sa obori din parcare pana la plaje pe o alee si apoi sa urci cu tot grupul PRIN cascada pana sus la parcare. Parea destul de interesant, dar noi am zis ca intai sa vedem cascada apoi ne hotaram daca vrem sau nu sa mergem prin ea in amonte.

Cand am vazut ce si cum ne-am hotarat ca pentru Dana ar fi prea periculos si Lisa nu are inca destula putere in picioare ca sa mergem pe acolo si sa ne simtim bine. Ne-am limitat la intra in apa in unul din punctele de pe traseu, unde era mai drept si apa un pic mai lina si acolo am facut niste poze. Ne-am simtit bine si nu am participat la chinul celor care s-au catarat prin cascada. Am mai stat noi ce am mai stat si apoi am mers in parcare ca sa continuam turul. Am ajuns la laguna cu delfini pe la amiaza, ne-am asezat acolo la umbra si am asteptat sa inceapa spectacolul. Peste tot pe acolo rasuna muzica reggae asa ca nu era deloc plictisitor. Am mancat ceva usor si apoi ne-am inghesuit cu ceilalti spectatori sa vedem delfinii si grupurile care au platit ca sa intre in apa la mangaiat delfini sau la inot cu delfini.

Din pacate cand ne-am hotarat noi sa mergem nu mai aveau locuri la mangaiat, numai la inot si cum Lisa inca nu stie sa inoate singura si Dana nu avea voie (cica sonarul delfinilor il deranjeaza pe copil), am stat numai la privit. A fost foarte fain, ne-a placut mult si ne-am hotarat ca daca mai ajungem pe acolo o sa facem tot posibilul sa ajungem si noi la mangaiat. Dupa ce ne-am saturat de delfini am plecat mai departe si am ajuns la bazarul lor unde am cumparat niste rom (o sticla de rom normal si una de rom cu mirodenii), tricouri, cafea si ceva maruntis artizanal. In ce priveste targuiala, expresia din Romania de "a te tigani" se refera la amatorism in materie. Tiganii nostri sunt pur si simplu in divizia C fata de comerciantii din Haiti (care sunt in divizia B), da' aia din Jamaica sunt profesionistii. Cum Dana si cu mine nu suntem prea incantati de chestia asta, am stat ce am stat pe acolo si apoi ne-am evaporat la microbuz ca sa ne intoarcem pe vas. Cum am ajuns pe vapor, aia ne-au insfacat sticlele de bautura si ne-au dat o chitanta spunand ca snapsul va veni la noi in camera numai sambata seara adus de camerista. Stiam ca asa e regula, asa ca ne-am conformat. Am mers in camera, ne-am schimbat si apoi am mers sa luam gustarea (disponibila in restaurantul de pe puntea 11 intre orele 3-5 dupa-amiaza.

Am mancat acolo bine-mersi, numai ca in loc de gustare ne-am tratarisit cu tot felul de mancaruri si deserturi, asa ca e usor de inteles ca la ora 6 seara nu ne era prea foame. Fiind politicosi din fire, insa, am mancat si la cina tot ce am primit, nestiind ca miercuri seara e seara de "bufet la miezul noptii". Cam pe cand eram noi infundati pana in gat cu bunatati a binevoit si chelnerul sa ne anunte ca vor fi multe chestii gustoase intre 11:30 si 1 jumate noaptea pe puntea cu piscinele, unde se va tine si petrecerea capitanului. Tot in seara asta a avut loc si o schimbare, coreenii care ocupau locurile din mijlocul mesei s-au dat in sfarsit dusi (au cerut sa schimbe masa ca sa stea numai ei 4, nu stiu de ce dracu' nu au cerut asta de la bun inceput cand si-au cumparat biletele) si in locul lor a venit o familie in varsta de Englezi din Jersey stabiliti de ani buni in Daytona Beach in Florida, impreuna cu fiul lor, un tip pe la 40 de ani care e stabilit in Hamburg, Geramania si care lucreaza ca sef de echipa la Discovery Channel. Zicea ca a fost si prin Romania cand au filmat un documentar despre Vlad Tepes. Oricum, in noua formula conversatia a fost mult mai animata si mai placuta, ne-am simtit mult mai bine. Dupa ce am terminat de infulecat am dus-o pe Lisa la activitati de seara unde aveau o seara cu tematica “pirati” (s-a inteles impreuna cu prietele ei de la masa sa mearga) si noi ne-am plimbat un pic ca sa ne revenim dupa prima zi de infundatura adevarata din calatorie. Am luat-o de acolo la 10 seara si ne-am dus la culcare, ca nu ne mai ardea deloc de bufetul de la miezul noptii. Daca am fi stiut de chestia asta, am fi planificat ziua cu totul diferit, dar asa ne-am multumit sa ne culcam ca sa fim proaspeti a doua zi cand urma sa ajungem in insula Grand Cayman.

Joi, 19 ianuarie 2006

Ne-am trezit aproape de ora 8, vaporul deja era la o aruncatura de bat de insula, se vedeau diverse chestii destul de clar pe acolo. In program trebuia sa acosteze la ora 8 si sa inceapa transbordarea cu vaporasele pana la tarm pe la ora 8 jumate. Tocmai ne pregateam noi sa mergem la masa ca sa coboram pe tarm sa facem cumparaturi (ne gandeam sa vedem ce targuiala reusim sa facem pentru ceva aurarie si ceva cosmeticale) cand incepe capitanul Gerry sa ne lamureasca ca marea e prea agitata, si prognoza pentru restul zilei nu e cu nimic mai buna asa ca oprirea in Grand Cayman (arhipelag cunoscut mai demult sub numele Tortuga) se anuleaza si ne vom indrepta direct spre ultimul stop, insula Cozumel langa coasta Mexicului. El nu are ce face, compania care se ocupa de transbordari au zis ca pe astfel de mare ei nu poa' sa lucreze.

Am fost un pic dezamagiti ca nu am reusit sa vedem locul despre care toata lumea spunea ca daca vrei sa cumperi chestii scumpe acolo sa mergi, dar pe de alta parte am fost un pic usurati ca putem sa ne odihnim, asa ca ne-am vazut de activitati pe barca. Am dus-o pe Lisa la ale ei, si noi am mers la piscina. Am inotat, stat la soare, relaxat.

Mai apoi am scos-ope Lisa de la activitati si am mers cu totii la soare. Fetele s-au servit cu niste inghetata de la automatul de pe puntea piscinei, in timp ce eu umblam pe acolo sa fac niste poze cat-de-cat. La pranz am mers toti 3 la masa, am mai intalnit tot felul de personal romanesc pe parcurs (nu-i tin minte pe toti, in total am intalnit vreo 10-11 romani, din care o doamna era chiar responsabila cu aprovizionarea si calitatea mancarii la restaurantul de la etajul 11), dupa-amiaza am dus-o din nou pe Lisa la locul de activitati si noi am mers la cazinou sa vedem ce se intampla pe acolo. Am castigat ceva, Dana la masini cu maneta la care bagi 25 de centi si tragi odata, eu la ruleta. Dupa ce ne-am jucat nu prea mult ca sa nu pierdem, am mers si am luat-o pe Lisa ca sa ne pregatim de a doua ocazie de tinuta festiva la cina.

Nu ne-am mai indopat cu gustarea de dupa-amiaza, deja am inceput sa ne gandim la kilogramele adaugate in putin peste jumate din calatorie. Ne-am imbracat frumos si am mers la masa unde totul a fost la inaltime cum deja ne obisnuisem, apoi seara am mers cu Lisa la piscina ca sa vada si ea cum e noaptea la baie. A fost foarte incantata, si desi batea un vant destul de brutal, cata vreme stateai in apa (mai ales in cadele alea cu jeturi si apa fierbinte), totul era OK. Ne-am jucat cat ne-am jucat prin apa, ne-am incalzit la jeturile fierbinti, ne-am zgribulit bine cand am iesit de acolo si apoi am mers la culcare. In retrospectiva, desi ne-ar fi placut si noua sa vedem cum e in Grand Cayman, as zice ca ne-a prins bine ziua de odihna in mijlocul saptamanii. O sa mai ajungem noi odata si-odata in Grand Cayman, ce mai!

Vineri, 20 ianuarie 2006

Capitanul s-a tinut de cuvant si datorita faptului ca nu am oprit in Grand Cayman a ajuns in Mexic cu vreo 2 ore inainte de vreme. Cand ne trezim totul e linistit, vasul nu se misca, e ancorat in ceea ce fusese portul Cozumel inainte de uraganul Wilma.

De fapt, verificand pe Internet itinerarul de calatorie, in toamna aparea ca vaporul nu va opri in Cozumel. Devastarea a fost groaznica. In mod normal nava ar fi trebuit sa acosteze la un cheu fix si toata lumea sa poata iesi direct pe uscat. Dar uraganul a distrus cele 2 cheuri de beton care vor trebui complet refacute. Unul din ele exista inca dar e lovit rau de tot (o sectiune chiar lipseste iar partea dinspre mal parca a mestecat-o niscai urias cu masele zdravene), iar al doilea cheu nu mai are decat niste geamanduri care marcheaza locul unde se gasea inainte sa-l distruga vantul si marea.

Geamandurile probabil ca marcheaza zona din apa unde exista sfaramaturi scufundate ca nu cumva sa intre vreunii cu barcile pe acolo sa se avarieze. Cred ca prin decembrie, insa, oprirea in Cozumel a fost din nou adaugata la itinerar (spre norocul nostru). Am mancat micul dejun si apoi am mers la tarm cu una din barcile de transbordare. De acolo am luat un taxi pana la capatul oraselului, unde este centrul comercial cel mai modern. Am cumparat tot felul de nimicuri de artizanat, ceva cafea si un sirag din perle de cultura.

Tot acolo ne-am interesat si care e cea mai buna tequilla care se poate cumpara (de la cel care ne-a vandut perlele) precum si de o plaja potrivita pentru mers cu copii si cu informatia respectiva in buzunar am plecat la plaje. Am mers cu taxiul vreo 20 de minute pana am ajuns la singura plaje mai decenta din partea aia a insulei, celelalte plaje au fost toate spalate de valuri si luate de vant. La plaje a fost destul de fain (ulterior am aflat ca e singura plaja din zona care a fost reparata bine dupa uragan), era partial innourat asa ca nu a fost chiar canicula, vremea era calda si am stat linistiti pe malul marii. Lisa s-a jucat cu Dana prin nisip, au facut baie si a fost fain. Eu am stat mai mult de paza langa rucsacul cu perle. Apoi am mai intrat si eu cu Lisa in apa si a stat Dana de straja. A fost fain, iar cand ni s-a facut foame ne-am impachetat si am mers cu taxiul inapoi la cheu, unde am mai completat cumparaturile (cu niste maruntele din argint pentru Lisa si cu tequilla respectiva pentru noi, alte suveniruri si chestii de amintire) si apoi ne-am imbarcat si am mers inapoi pe vas. Bineinteles ca odata intrati pe vapor mi-au colectat sticlele si le-au pus la pastrare langa celelalte achizitionate in Jamaica.

De pe vapor am mai facut niste poze in care se pot vedea ceva cladiri mai inalte care au fost devalizate de uragan. Daca te uitai dintr-o parte, totul parea normal. Daca, in schimb te uitai la cladirile respective din latura cealalta, puteai vedea prin ele de parca ar fi fost inca in constructie si numai scheletul ridicat. Mi-a parut tare rau de oamenii aia. Toata lumea spunea ca ce frumos e in Cozumel, dar nu am nici un cunoscut care sa fi fost dupa furtuna. Deoarce era dupa-amiaza si ni se facuse foame, am mers la bufetul de dupa-amiaza, am mancat cate ceva si apoi ne-am dus sa ne odihnim. Vaporul a plecat pe la ora 6 seara, dar nu am mai iesit sa vedem cum ne departam de tarm. Am dormit putin toti 3 inghesuiti pe pat, iar cand ne-am trezit era deja trecut de ora cinei. Nu am mai mers in sala de mese principala, am mers sus la etajul 11 sa vedem si acolo cum se cineaza. Era tot stil bufet, aproape cu aceleasi feluri de mancare pregatite in restaurantul principal, numai ca mergea totul mult mai repede. Am halit bine si ne-am mai plimbat pe vapor. Lisa a mers la activitatile de seara, noi am mai mers la piscina, cand am luat-o pe Lisa de acolo ne-am mai oprit la jocuri electronice si ne-am jucat toti 3 cate ceva, a fost liniste. Nu am mai facut nimic special, ne-am culcat.

Sambata, 21 ianuarie 2006

Asta este ultima zi a croazierei, vaporul merge din greu ca sa strabata vreo 750 mile marine (aprox 1350 km) in 37 de ore, asa ca miscarea se simte ceva mai tare decat in zilele precedente. Capitanul ne anunta ca in partea dreapta a vasului e Cuba, dar daca cumva vedem tarmul sa-l anuntam imediat ca nu avem voie in apele teritoriale. Glumet individ. Dimineata am mers la patinoar si Lisa a patinat 45 de minute (au fost numai 2 persoane pe tot patinoarul, asa ca ne-a dat ea un spectacol pe gheata numai pentru noi), apoi am mai stat un pic cu ea sa o vedem pe prietena ei Sarah la lectia de patinaj, iar apoi am mers toti 3 la piscina si ne-am vazut de treaba pe acolo.

Dupa pranz am dus-o pe Lisa la activitati de copii ca sa mai aranjam ceva prin camera. Am mai mers pe la cazinou (unde am pierdut putinul ce-l castigasem cu 2 zile inainte precum si ceva in plus da’ nu prea mult ca ne-am facut pofta si ne-am oprit) si am mai patrulat pe promenada interioara sa vedem daca cumparam ceva. Seara mergem la cina unde are loc “ritualul bacsisurilor”, asta e momentul cand serviciile din timpul saptamanii sunt recompensate prin bani gheata. Avem plicuri care le-am primit in camera in timpul zilei si inmanam plicurile personal chelnerilor care au avut grije de noi, precum si cameristei care si-a meritat fiecare ban castigat. Nu stiu exact ce salar au, dar tipa si-a facut treaba toata saptamana fara repros.

Ne-a raspuns la toate intrebarile ce le-am avut, a avut grije sa-si faca treaba fara sa ne deranjeze pe noi de loc, nici nu am fi stiut ca e acolo daca nu am fi cautat-o in mod special. Aranja prin camera de 2 ori pe zi, odata dimineata in timp ce noi eram la piscina si inca odata seara in timp ce noi eram la cina. Ca sa aiba Lisa ceva ce sa-i placa in fiecare seara cand ne pregatea paturile de culcare lua cate un prosop curat si il impacheta in diverse forme de animale. Doua din ele le-am si fotografiat, dar in fiecare zi a facut ceva diferit si foarte dragut. Jos palaria! Dupa cina am dus-o pe Lisa la activitati si noi am mers in camera sa ne facem bagajele. Am terminat taman inainte de ora 10, am mers si am luat-o de acolo, am scos bagajele mari in fata usii (conform instructiunilor de debarcare primite in timpul zilei) si apoi ne-am retras la culcare. Tot in seara asta a avut loc ultima parada pe promenada interioara de pe puntea 5, o parada costumata foarte faina dar fetele erau prea obosite sa mai participe. Eu am iesit la noi la etaj (7) si am facut niste poze (care nu au iesit bine) si niste filmulete care din fericire au iesit destul de bine.

Duminica, 22 ianuarie 2006

Ne-am trezit dimineata inainte de ora 7 si am inceput sa ne adunam totul. Grupul nostru urma sa fie chemat pentru debarcare pe la 8 jumate asa ca aveam putin timp. Vaporul acostase deja asa ca nu am mai pierdut vremea, am mers sa mancam si apoi am mers la camera sa ne luam bagajele de mana si sa ne indreptam spre etajul 4 (pe unde era iesirea). Dupa ce a fost chemat grupul nostru totul a mers destul de struna, organizarea a fost foarte buna si nu am ce sa le reprosez. Totul functioneaza ca un mecanism bine uns, iesim prin vama SUA, apoi direct la autocar si de acolo la aeroport. De acolo nu a mai fost nimic interesant, am zburat pana la Montreal unde am trecut prin vama canadiana, am luat o ora mai tarziu avionul pentru Toronto si am ajuns acasa pe la ora 7 seara. Obositi, dar multumiti dupa o vacanta foarte faina.